Orasul este situat în mijlocul  unei zone de campie, pe malul stâng al Dunării fiind vecin cu orașul bulgar Ruse, pe malul opus. Trei insule mici seinvecineaza cu orașul, iar cea mai mare adăpostește portul Smarda. Terenul este fertile si bogat in productia de cereale. La nord este traversat de calea ferată spre București, aceasta fiind si prima linie deschisă în România, care a fost construită în 1869. Giurgiu exportă cherestea, cereale, sare și petrol, importă cărbune, fier și textile. Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse traverseaza Dunarea si leaga cele doua tari Romania si Bulgaria.

Consiliul Local al Municipiului Giurgiu Autoritate deliberativă cu sediul în Municipiul Giurgiu, Bulevardul Bucureşti, nr. 49-51, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu este alcătuit din 21 de consilieri, aleşi prin vot universal, egal, direct şi liber exprimat, în condiţiile prevăzute de Legea aleşilor locali.

Primarul în funcţie al Municipiului Giurgiu este ales în condiţiile legii şi validat prin Sentinţa Judecătoriei Giurgiu. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, în condiţiile legii. Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local. Pentru punerea în aplicare a atribuţiilor date în competenţa sa prin actele normative de mai sus, Primarul beneficiază de un aparat de specialitate pe care îl conduce şi este ajutat de doi viceprimari, un administrator public şi un secretar al municipiului,funcţionar public de conducere. Primarul, viceprimarii, administratorul public, secretarul municipiului împreună cu aparatul de specialitate constituie PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GIURGIU, structură funcţională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile Primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Primăria Municipiului Giurgiu are sediul în Municipiul Giurgiu, Bulevardul Bucureşti, nr. 49-51.

Cele mai vechi mărturii ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se ipotizează că în apropiere era localizată capitala lui Burebista, la Popești, pe râul Argeș. Împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici orașul Theodorapolis.

Giurgiu 1848
S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că orașul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea, deși larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialiși și ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă.

Prima mențiune sigură a cetății Giurgiu este în documentul Codex Latinus Parisinus de la începutul secolului al XV-lea, sub forma Zorio. Mențiunea alăturată: "loc pustiu" sugerează distrugerea cetății în timpul campaniei otomane din 1394 împotriva lui Mircea cel Bătrân.

În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să dețină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul "Yergöğü", el devenind reședința unei raiale formate din hinterlandul său imediat.

Fiind un oraș fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români și turci pentru controlul Dunării, în special în campania antiotomană a lui Mihai Viteazul (vezi Bătălia de la Giurgiu), iar mai apoi în războaiele ruso-turce.

Ruinele cetății Giurgiu
Mărită în 1560, cetatea a deveni un veritabil cap de pod pentru sultani peste Dunăre. Importanța cetății este sporită și de primirea titulaturii de kaza. Existența unui asemenea punct în stânga Dunării și foarte aproape de București a dus la un amestec major a sultanilor în trebuirile interne ale Țării Românești. Astfel se explică raidurile de cucerire ale lui Mihai Viteazul. Voievodul a reușit pentru câțiva ani să păstreze cetatea, după marea victorie de la Giurgiu din 1595. Doi ani mai târziu turcii reveneau în cetate pe care o refac și o măresc. Timp de aproape 150 de ani cetatea nu a mai suferit asedii. Ultimul voievod român care a încercat o recuperare a ei a fost Mihnea al III-lea, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să ducă la refacerea edificiului și la fortificarea orașului. Treptat cetatea din insulă își pierde importanța. Ultima oară când e folosită drept bastion de apărare a fost în timpul luptelor ruso-otomane (1768-1774). Deși a fost cucerită de ruși, cetatea revine turcilor care fortifică orașul, devenind magazie de muniții. În toate războiele ruso-austro-otomane ce au urmat cetatea a fost asediată.

Giurgiu a fost retrocedat Țării Românești în 1829, la acea dată zidurile și fortificațiile fiind însă complet distruse de către turci înainte de a se retragere, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplasat pe insula Slobozia, legată de țărm cu un pod.

Prima cale ferată din Regatul României a fost construită între București și Giurgiu, stația de la Giurgiu fiind inaugurată la 1 noiembrie 1869.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Giurgiu avea statut de comună urbană, reședința județului Vlașca, având o populație de 11.890 de locuitori, în proporție de trei sferturi români. În oraș funcționau un spital județean cu 20 de paturi, un tribunal județean, o judecătorie de ocol cu jurisdicție asupra plășii Marginea șia câtorva comune din plasa Câlniștea din județul Vlașca, două fabrici de bere, una de băuturi spirtoase, patru mori cu aburi, o instalație de fierăstraie mecanice pentru fasonatul lemnelor de brad, poștă și telegraf. Existau patru școli de fete și opt de băieți, având în total 694 de elevi, și un gimnaziu cu 168 de elevi; cultele religioase aveau șase biserici ortodoxe (întrucât în perioada otomană cultul creștin nu putea construi edificii de cult, majoritatea datează de după 1830, una singură, biserica „Sfântul Nicolae”, fiind o geamie musulmană transformată, iar biserica „Adormirea Maicii Domnului” fiind construită deasupra unei biserici subterane care a funcționat în timpul dominației turcești), o capelă catolică și două temple mozaice. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul cu 20.895 de locuitori.

În 1950, Giurgiu a primit statut de oraș regional în cadrul regiunii București, el devenind și reședința raionului Giurgiu, subordonat acestei regiuni. Între 1952-1954, regimul comunist, sprijinit de URSS, a construit Podul Giurgiu-Ruse (sau Podul Prieteniei), primul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. În 1968, orașul a fost declarat municipiu, el pierzând însă rolul de centru administrativ, fiind arondat județului Ilfov. El a redevenit reședință de județ odată cu înființarea județului Giurgiu în 1981 în urma unei reorganizări administrative regionale.