EU logo Romania logo BSC logo

BG-RO E-GoverNet Platforma transfrontalieră pentru Servicii Administrative

roenbg
primaria turnu magurele
SERVICII
încărcarea serviciilor
INFORMAȚII DE FORMARE
    LEGISLAȚIE
      OPORTUNITĂȚI DE INVESTIȚII

        primaria turnu magurele

        Turnu Măgurele este un municipiu în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în sudul țării și în sud-vestul județului, aproape de confluența râului Olt cu Dunărea la marginea Câmpiei Române.

        Turnu Măgurele (în turcă Kule, în bulgară Holavnik) este un municipiu în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în sudul țării și în sud-vestul județului, aproape de confluența râului Olt cu Dunărea la marginea Câmpiei Române.
        Prima atestare documentară a localității apare într-o diplomă emisă de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu prilejul luptelor purtate aici din anul 1394. Cetatea a fost deținută de Imperiul Otoman, cu intermitențe, între anii 1417-1829, fiind raia turcească din sangeacul Nicopolelui. După războiul ruso-turc din 1828-1829 întră în componența Țării Românești, ca urmare a tratatului de la Adrianopol.
        Municipiul Turnu Măgurele este delimitat în partea de nord și nord-vest de comuna Lița. La est găsim comuna Ciuperceni, iar în sud fluviul Dunărea, care constituie granița cu Bulgaria. La vest se află valea Oltului.
        Suprafața totală a localitații este de 10.719,7 ha dintre care în intravilan 1337,7 ha iar în extravilan 9.382 ha.
        Municipiul Turnu Măgurele și împrejurimile sunt dominate de întinsa Câmpie Română, fiind reprezentat de două formațiuni bine individualizate: așa-zisele câmpii joase (luncile râurilor) și spațiile interfluviale. Din prima categorie fac parte: lunca Dunării, care este cea mai întinsă luncă și cu altitudinea cea mai mică și lunca Oltului, care este ceva mai extinsă în zona confluenței râului cu Dunărea, în rest reducându-se la o fâșie îngustă, cu o vegetație constituită din păduri de copaci de esență moale. Relieful luncii Dunării este reprezentat prin: grinduri, suprafețe plane înalte, suprafețe plane joase și depresiuni, toate formate din depuneri loessoide cu altitudini medii deasupra nivelului mării de 25-27 m, culminând cu măguri ce ating peste 30 m.
        În categoria spațiilor interfluviale intră terasele Dunării, cu aspectul unor „Câmpuri suspendate” la altitudinea de 60 până la 175 m. Zona municipiului Turnu Măgurele face parte din marea unitate structurală „platforma moesică“. Terasa Dunării este cunoscută și sub numele de „Terasa Turnu Măgurele”.
        În subsol, Turnu Măgurele nu dispune de mari resurse exploatabile, aflându-se într-o zonă aluvionară. Nisipurile și pietrișurile, care constituie materie primă pentru industria materialelor de construcții, nu pot fi exploatate prea intens, pentru a nu accelera eroziunea. În schimb, solul este în bună parte de luncă, bogat în humă, ceea ce poate favoriza dezvoltarea agriculturii.

        CONTACTS
        location map